Prestigioasa Universitate din Hartford - Bucurii si emotii la acordarea diplomelor
By Vavila Popovici, Raleigh, North Carolina.jpg)
16 mai 2010. Zi frumoasă de primăvară, însorită. De dimineaţă plecăm spre oraşul Hartford, Connecticut, să ajungem la ora 10 la festivitatea de absolvire a facultăţii nepoatei mele. Ajungem în dreptul Universităţii, ne îndreptăm paşii spre aleile din jurul clădirilor. Mulţi au ajuns înainte, alţii vin în urma noastră. Pe o pajişte întinsă sunt amenajate scenele cu aparatura necesară difuzării discursurilor care urmează să fie ţinute de către Rectorul Universităţi şi alţi profesori ai acestui institut de învăţământ. Ne ocupăm locurile pe scaunele frumos rânduite. Îmi arunc o privire peste mulţimea acestei întinderi, undeva în dreapta acestei mulţimi este un spaţiu liber, după care apar scaunele rezervate tinerilor absolvenţi, încă neocupate.
Încep să-şi facă apariţia şirurile de absolvenţi ai diferitelor facultăţi, cu pancarte pe care sunt inscripţionate denumirile facultăţilor. Tinerii sunt îmbrăcaţi în vestimentaţia tradiţională de culoare neagră, sobră – roba şi toca. Utilizarea acestei vestimentaţii, specifică ceremoniei de absolvire, are o tradiţie de aproape 800 de ani, provenind din Europa Medievală, apărută în secolul al XII-lea la universităţile Bologna, Oxford, Cambridge şi Paris, ca semn al sobrietăţii momentelor importante ale vieţii. Actualul design al robelor are la bază modelele Oxford şi Cambridge, din secolul al XIV-lea. Alte simboluri specifice festivităţilor de absolvire sunt sceptrul cu care este condusă ceremonia şi drapelul instituţiei de învăţământ - un steag în stilul celor medievale. Din secolul al XIX-lea în America sunt reglementate culorile robelor în funcţie de profilul facultăţilor.
Lumea se ridică în picioare, în semn de respect faţă de efortul acestor tineri depus pe parcursul anilor de studiu. Culorile reprezentative ale facultăţii sunt: negru şi roşu. Costumul întreg este format din roba de culoare neagră pe care este ataşată gluga având marginea de culoare roşie cu eşarfă galbenă, roşul aparţinând culorilor Universităţii, galbenul – masteratului Ştiinţei, şi toca care va fi păstrată de absolvent, ca amintire.
Îşi fac apariţia cei de la “Arte şi Ştiinţe”, după care urmează cei de la alte facultăţi: Afaceri, Educaţie, Asistenţă medicală şi Sănătate, Inginerie, Tehnologie şi Arhitectura, Arta, Muzică, în total opt facultăţi.
Tineri, foarte tineri şi mai puţin tineri, albi şi negri, dar toţi frumoşi şi plini de speranţă, îşi ocupă locurile rezervate. Îmi arunc privirea deasupra oamenilor adunaţi aici. Deşi nu ne cunoaştem, în aceste momente formăm cu toţii o familie mare, familia Universităţii din Hartford.
Discursul Rectorului Walter Harrison începe cu mulţumiri pentru cei veniţi la această festivitate: membri familiilor şi prieteni ai absolvenţilor, subliniind că fără ajutorul lor (se înţelege cel material şi spiritual), nu ar fi putut să ajungă să se bucure de acest moment: “Aceste diplome reprezintă începerea aplicării cunoştinţelor în domeniile respective; cea oferită pentru masterat reprezintă aprofundarea cunoştinţelor dobândite într-un domeniu, cea pentru doctorat reprezintă cea mai mare consacrare, atestă gradul cel mai înalt de pregătire dobândit. O dată cu înmânarea acestor diplome, dobândiţi drepturile respective”.
Preotul catolic Reverendul Michael J. Dolan rosteşte o rugăciune, lumea se închină; se aude “Amin” rostit de toată adunarea.
Trei grupe de absolvenţi, de colegiu, de masterate şi doctorate se ridică de pe scaune şi toată adunarea cântă Imnul naţional. Apoi se aude Alma Mater:
“Oh, University of Hartford, a legacy that will not end, your banners high and colors brilliant, give strength as we this world a mend. Red to fire our soul’s passion, as we proudly sing your praise. White to guide our evry action, now tomorrow, all our days.”
Se oferă premii, medalii, felicitări, profesorilor şi studenţilor excepţionali, premiul pentru activitate intensă de la absolvire până în prezent unui absolvent de la Universitatea Hartford, de asemeni premii de Excelenţă profesorilor - doctori din învăţământul universitar. Se aud cuvintele de mulţumire şi urările adresate tinerilor absolvenţi. Sportul a fost privilegiat, discursul antrenoarei de baschet încurajând absolvenţii în activităţile lor viitoare.
S-a făcut amiază. Soarele dogoreşte, ne mutăm scaunele pliante la umbra unor copaci şi stăm până la terminarea discursurilor.
Apoi, absolvenţii diferitelor facultăţi se direcţionează către sălile pregătite pentru decernarea diplomelor. După ei - rudele, părinţii, prietenii. Ajungem într-o sală de sport unde absolvenţii Facultăţii de Arte şi Ştiinţe ocupă locurile din faţă, iar noi, cei care asistăm la eveniment, ocupăm locurile din tribună. La început se decernează diplomele pentru absolvenţii de doctorate în Psihologie, în număr de 29, apoi diplomele masteratului în Artă – 55, urmează diplomele pentru masteratul în Ştiinţă – 39, dintre care patru sunt diplomele pentru absolvenţii în Neuro - Ştiinţă. Între cei patru absolvenţi este strigat şi numele nepoatei mele - Stoica Teodora.
În anii ei de studiu am rugat-o de multe ori să-mi explice ce înseamnă Neuro - ştiinţa (în engleză: Neuroscience). Mi-a explicat că se ocupă cu studiul sistemului nervos, denumirea fiind relativ nouă, întrucât prima societate de Neuro - ştiinţă a fost înfiinţată în 1970. Se ocupă cu structura, funcţia, neuro - evoluţionismul, dezvoltarea, genetica, biochimia, fiziologia, farmacologia, informatica sistemului nervos (materii care au fost predate în cursul anilor), iar interesul recent arătat de mai multe discipline cum ar fi psihologia cognitivă, informatică, statistică, fizică şi medicină au dus la o abordare interdisciplinară a domeniului. Mi s-a părut foarte interesant şi am fost încântată de alegerea ei.
Moment emoţionant! Închid ochii pentru câteva clipe şi zâmbesc fericită. Emoţionată dar mândră, am mulţumit în sinea mea Domnului Dumnezeu că mi-a dat zile pentru a vedea această decernare, de a fi alături de familia mea, în acest moment al trecerii unui important prag din viaţa nepoatei. O bunicuţă fericită!
Îi ofer un buchet de flori de culoare roz, o îmbrăţişez şi în acest moment, între noi două şi în jurul nostru mi se pare că nu mai este nimeni, deşi se află şi alţii care aşteaptă să-i ofere flori, felicitări şi dragoste. Am ales culoarea roz a florilor, fiindcă aşa am simţit în momentul alegerii buchetului cu garoafe mici, delicate… Fiindcă rozul este culoarea care îl face pe om să iubească lumea, fiindcă este culoarea dragostei, fiindcă este culoarea cea mai romantică şi afectivă; fiindcă rozul este simbolul iubirii tainice. Va simţi cât de mare este dragostea bunicuţei pentru ea?
Ne fotografiem şi pornim spre casă, pentru a sărbători în alt mod evenimentul. Nepoţica glumeaţă, ne arată diploma şi ne spune: “Această diplomă pentru mine costă peste 40000 de dolari”. Cu adevărat, este împrumutul ei făcut pentru studii. Să-i folosească şi să-i fie cu noroc!
Pe felicitarea dăruită de mine scrie: „…Cei ce caută zborul, într-o zi îl vor găsi!”
Pe altă felicitare este scris: “ Un spirit liber…, un cap…, o rebelă…” “A free spirit - one who proves amazing things really can be done. A rocker - one who was born to make some noise. A rebel – one who doesn’t take “no” for an answer…” I se potrivesc cuvintele, de minune!
