Mi-a luat ceva timp sa ma hotarasc sa scriu.Motivele sunt simple ; mai mult de teama ca nu am sa reusesc dupa 16 ani sa redau toate senzatiile, sentimentele, starea de spirit si mai ales sa conving, ca totul a fost real. Cand vorbim despre Dumnezeu, nu este de glumit si mai ales de fabulat.

In vara lui 1993, intr-una din zile m-am trezit cu bratul stang umflat si de culoare galbena. Cum imi schimbasem ceasul, am pus totul pe seama metalului, considerand o banala alergie, pentru ca eram predispusa in mod deosebit primavara. Dupa un tratament usor, bratul mi-a revenit la normal, in schimb am inceput sa am o durere suspecta intr-un singur loc in brat, intre cot si omoplat. Aveam senzatia ca “o pasare” ma ciugulea in acel loc. Dupa o luna, perioada in care “asa zisul ciugulit “ crestea in intensitate, m-am hotarat sa merg sa vad un doctor ortoped.

Mi-a dat analizele de riguare si am facut o radiografie, in care se vedea ca osul avea o unflatura, cam de dimensiunea unei nuci. Doctorul mi-a spus ca am o infectie a mucoasei osului, mi-a dat un antibiotic si anti-inflamator, pentru o perioada de 3 luni. Am plecat linistita acasa, considerand ca era ceva banal. La cateva zile o prietena mi-a telefonat si mi-a spus ca mi-a luat o programare la unul dintre cei mai buni doctori din Beirut. Am acceptat, si foarte linistita mai mult sa-i fac placere am acceptat interferenta ei in problema mea de sanatate. Imediat ce doctorul s-a uitat la analize si la radiografie, m-a intrebat, ce varsta am, cati copii si altele, pe care le-am considerat banale.

CITEŞTE MAI MULT

Cartea pe care o ofer cititorilor este o antologie de poeme intitulată “SCRISORI DE DEPARTE”. O lirică meditativ-reflexivă. Îndemn cititorii să se aplece asupra acestei cărţi. Îi asigur că nu vor regreta. Iubirea, trecutul m-a atras cu o forță irezistibilă în ticluirea versurilor. Amintesc că Poezia nu are vârstă. A scrie sau a citi poezie, ține de prospețimea de spirit.

Cititorii vor găsi în paginile cărții și un conținut de idei care m-au frământat și care m-au determinat să-mi pun întrebări, în așteptarea unor răspunsuri. Cred că sufletul cititorului, iubitor de poezie, va vibra, de multe ori existenţa fiecăruia putându-se regăsi într-un poem, într-o strofă, într-un vers, într-un singur cuvânt.

Fiecare poet are glasul său propriu și experiența sa poetică, numai că există un scris „de însăilare” și unul „de excavare”, pe care cititorul îl simte parcurgând poemele unui scriitor.

Poezia nu poate dispărea nici în aceste vremuri apoetice! Un scriitor afirma că datorită poeților pământul nu va muri.

CITEŞTE MAI MULT

Doamnă Pârvulescu, pentru cei ce nu vă cunosc încă – sunteţi eseistă, publicistă şi romancieră. Unde vă regăsiţi cel mai mult?
Sunt scriitoare, iar asta acoperă totul. Pentru mine nu formula de carte pe care o aleg are importanţă, ci un anumit mod de a mă raporta la cuvânt, de a-i recunoaşte o valoare aurorală: „La început a fost Cuvântul”. Un mod de a crede în puterea bună, constructivă, ori dimpotrivă, distrugătoare, a cuvintelor. Asta stă la temelia scrisului profesionist, cred eu. Încrederea în cuvânt şi teama de el. Diletanţii se recunosc prin felul necugetat şi nepăsător în care folosesc vorbele. Dar în ce priveşte plăcerea scrisului, cea mai puternică a fost la scrierea romanului Viaţa începe vineri. Cele trei luni în care l-am scris au fost ca o vacanţă petrecută în Bucureşti, în anul 1897.

La Editura Humanitas, aţi fost iniţiatoarea şi coordonatoarea colecţiei „Cartea de pe noptieră”, apoi aţi realizat antologiile din „Cartea-borcan”, antologia de poezie Paradoxurile iubirii. Cu siguranţă, publicul cititor s-a apropiat şi mai mult de editură prin aceste proiecte. Vă cunoaşteţi publicul? Ce proiecte mai pregătiţi?
Cunosc publicul Editurii Humanitas de pe vremea când făceam parte din el ca simplă anonimă (era foarte plăcut!). Ştiu ce am aşteptat eu întotdeauna de la Humanitas: cărţi temeinice, adică aşezate la temelia unei culturi, cărţi peste medie, care să nu plictisească şi, nu în ultimul rând, să fie o editură care „să nu încremenească în proiect”. În privinţa colecţiei „Cartea de pe noptieră”, ea este continuată cu multă dăruire de doamna Mona Antohi. Cartea-borcan a fost ideea unui arhitect, dl. Răzvan Luscov, iar rolul meu a fost să umplu cât mai bine borcanele acestea. Le-am umplut cu poezie! A fost un proiect artizanal, totul s-a realizat manual. Iar antologia Paradoxurile iubirii s-a născut dintr-o viaţă în care am citit poezie, dintr-o viaţă în care poezia a fost mereu prezentă în viaţa mea, ca o „eminenţă cenuşie”, ca un sfetnic de taină. Nu ştiu încă ce proiecte vor mai fi, dacă vor mai fi, dar ştiu că sunt câţiva oameni de calitate în această editură cu care merită să fac echipă. Deşi sunt, în genere, individualistă, îmi plac mult echipele de prieteni.

CITEŞTE MAI MULT

Omului

Cand intram in lumea asta
totul este desenat,
Dar cu o mare credinta
poate fi modificat.

Toate sunt mereu aceleasi
inainte si-napoi,
Insa intre cele doua
suntem totdeauna noi.

La fel ca si lumina
in evolutia sa,
Calea dintre doua puncte
n-o putem modifica.

Chiar daca ti-ai ales drumul
pe care-l ai de urmat,
Nu uita ca-n lumea noastra
nimic nu-i determinat.

CITEŞTE MAI MULT

Două lumi, două culturi, două civilizaţii diferite... S-au întâlnit ieri, în sala mare a Primăriei Oradea, cu prilejul evenimentului cultural româno-nipon intitulat „Comunicare fără frontiere", în cadrul proiectului realizat de LEX Institute for Language Experience, Experiment & Exchange, Hippo Family Club Japan & Angela Pugna, în parteneriat cu Primăria Oradea, Prefectura Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Palatului Copiilor şi Elevilor, Muzeului Ţării Crişurilor, Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" şi Primăria Remetea. Moderator a fost tânăra orădeancă Angela Pugna, cea care a făcut posibilă implementarea acestui proiect în România.

„E o mare bucurie să vă avem azi (n.r. - ieri) în mijlocul nostru. Prezenţa dvs. aici îmbogăţeşte această sală, unde zâmbetul şi culorile sunt de obicei mai palide... Suntem martorii unui eveniment cultural deosebit, iar pentru asta îi mulţumesc domnişoarei Angela Pugna care a avut curajul să viseze împreună cu membrii proiectului său, iar acum acest vis s-a împlinit", a spus viceprimarul Biro Rozalia. În continuare, reprezentantul municipalităţii a oferit conducerii delegaţiei japoneze o carte în limbile română, maghiară şi engleză despre Bihor, în vreme ce oaspeţii niponi i-au făcut cadou un lanţ de cocori, simbol al prieteniei şi al păcii în Japonia.

CITEŞTE MAI MULT

"Eram copil, nu aveam mai mult de 8 ani. Locuiam undeva la capatul unei strazi lungi, Triumfului, intr-un cartier de la periferia orasului. Ma jucam pe strada cu copiii si profitam de putina zapada ramasa pe trotuare.. Primavara se grabea. Tata era bolnav, la spital, iar mama era cu el. Eram singura acasa, veneam de la scoala si, dupa ce mincam, imi faceam lectiile. Mama imi spunea in fiecare dimineata cind pleca la spital:"am incredere in tine ca ai sa inveti si sa fii cuminte, taticu are nevoie de mine mai mult decit ai tu, daca vin tirziu sa nu te sperii "!Ii respectam dorinta. Incercam sa nu-mi cheltui banii pentru chifle pe care ii luam cu mine in fiecare zi la scoala. Voiam sa-i string ca sa-i cumpar un cadou lui tata in ziua cind se intorcea acasa.

Trecusera doua luni de cind era la spital si de mai multe ori cheltuisem micile economii, pentru ca nu rezistam cind treceam prin fata librariei sa nu-mi cumpar cite o carte de povesti. Era vineri inainte de Paste si ma jucam cu prietenele mele in fata portii...... Ma uitam tot timpul sa o vad pe mama intorcindu-se de la spital, dar nu o vedeam. La un moment dat am putut distinge silueta unui barbat pe care-l cunosteam. Era un unchi de la tara.

-Mama nu este acasa, i-am strigat vesela si i-am sarit in brate.

-Stiu ca este la spital, dar m-a trimis tataie Gogu sa va aduc si voua ceva de mincare pentru Pasti.

I-am luat bucuroasa sacosa din mina. S-a oprit in fata mea si privindu-ma cu mila, mi-a spus.

CITEŞTE MAI MULT

Din laborator, la locul crimei – Teste rapide de stabilire a ADN-ului elaborate de dr. Frederic Zenhausern de la Universitatea din Arizona

Termenul de anxietate se referă la o stare de frică care nu este determinată de o situaţie externă specifică şi nu se asociază cu comportamente de evitare conştientă şi extensivă, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în fobie. Din cauza că multe stări anxioase dau pacientului o stare de frică în absenţa oricărui pericol evident, stările anxioase au fost adesea descrise ca un exemplu de “anxietate liber plutitoare” sau ca o frică ”cu cauze necunoscute”.

Astfel un prim pas recomandat de specialişti unei persoane  anxioase este de a-şi identifica, evalua si modifica acele aprecieri nerealiste privind existenţa unui pericol şi comportamentul care menţine această percepţie.

Există mai multe maniere de manifestare a fenomenului anxios:
1.    Atacurile recurente de panică (anxietate acută) care apar brusc în cele mai diverse situaţii;

2.    Stări de anxietate generalizată în care predomină o stare de frică de mai mică intensitate, dar de durată mai mare şi care îşi au explicaţia în idei nerealiste sau cu motivare excesivă, care apar din interpretarea unor fenomene ale vieţii. Multe reacţii somatice (datorate reacţiilor vegetative) pot apărea în acest tip de anxietate (tensiune musculară, oboseală, tremurături, transpiraţii, uscarea gurii, ameţeli, diaree, greţuri, micţiuni frecvente, insomnie, iritabilitate).

CITEŞTE MAI MULT